Criza la conducerea Republicii Moldova. Premierul Vasile Tarlev a înaintat cererea de demisie în cadrul sedintei executivului, explicându-si gestul prin dorinta de a oferi „unor noi persoane posibilitatea de a atinge noi scopuri dictate de noi timpuri“. La sediul guvernului a fost prezent si presedintele Vladimir Voronin, care a acceptat demisia cabinetului Tarlev. Zvonuri referitoare la o demisie a executivului au fost vehiculate de acum trei zile. Premierul Tarlev, numit sef al executivului în 2001, va asigura interimatul, pâna la numirea unui nou guvern.
Potrivit presei de la Chisinau, sefia guvernului ar putea fi preluata de actualul vicepremier Victor Stepaniuc, ex-deputat comunist pe listele PCRM, sau Zinaida Greceanii, vicepremier si ministru al finantelor. Primul-ministru al Republicii Moldova este desemnat de presedintele tarii dupa consultari cu grupurile parlamentare si confirmat de parlament, potrivit prevederilor Constitutiei tarii.